Chiloţii

(Prelucrare după “El-Zorab”)

La şefu’ vine-un slăbănog,


În cârje, cu-n picior olog.

“Sunt şefu’, un subordonat,

Şi sunt trimis de sindicat

De-o primă să te rog.



Colegii toţi mă pizmuiesc

Că mie-mi place să muncesc,

Şi-atât de multă treabă am

C-aş vrea să stau peste program

Dar ei mă izgonesc.



Dar trei copii de foame-mi mor,

Golit e frigideru-n faţa lor,

Şi de când cablu’ e tăiat

Nevastă-mea s-a îmbătat

Şi mi-a rupt un picior.



Ai mei pierduţi sunt şefu’ toţi,

O mântuiei de vrei că poţi!

Dă-mi bani şi mie că-s sărac,

Dacă îmi faci pe plac

Îţi vând ai mei chiloţi!



El, pantalonii desfăcu sfios,

Şi-şi dă încet chiloţii jos.

Şi ochii şefului s-aprind

Imensa burtă mângâind,

Stă mut, cu portofelu’ scos.



- Vreo zece mii de lei primeşti?

- Ce dracu’ şefu’! Tu glumeşti?

Mai mult decât în visul meu,

Să te ferească Dumnezeu

Să te răzgândeşti!



Slăbuţul ia, cu ochi bulbucaţi

Cei zece mii nenumăraţi.

De-acum vor fi şi ei bogaţi

Nu vor fuma numai Carpaţi.

Vor avea potol mai gras,

Şi ceva de tras pe nas.





El strânge banii mai cu frică

Şi pleacă-n cârje la una mică

Şi-aleargă dus de-un singur gând

Deodată insă, tremurând

Se-ntoarce-n pripă.



Se uită lung la bani şi pal,

Se clatină ca dus de val

Chiloţii şi-i priveşte drept

Cu paşii rari, cu cârja-n piept

Se apropie de ei.



Cuprinde cracul drept plângând,

Bumbacul fin, el atingând,

Prohapul ros: “Drăguţii mei”

Suspină trist: “Chiloţii mei,

Voi ştiţi că eu vă vând.



Ce ne vom face noi toţi

Fără asemenea chiloţi?

Copii mei nu s-ar juca

Nevasta mea n-ar mai spăla

Ce mai rămâne la nepoţi?



Copii mei cum să-i îmbun

Nevestei mele ce să-i spun

Când vor vedea cu toţii

Că mi-am vândut chiloţii?

Vor crede că-s nebun.



Drăguţa mea, nevasta mea

Când fără ei mă vei vedea

Şi-n ochii tăi va fi tristeţe

Voi şti că nu voi mai avea,

Chiloţi de-aşa fineţe!





Chilotul meu! Tu fala mea,

De-acum eu nu voi mai vedea,

Cum stă în tine aşa fălos

Obiectul meu cel preţios,

Comoara mea!



Şi te-or spăla, al meu odor,

Cu detergent şi-nnălbitor,

Nu vor grăi cu tine blând

Şi te-or clăti cu toţi pe rând,

Ca într-un film horror.



Şi te-or băga al meu odor

Să te-ameţească-n storcător!

Ia-ţi banii şefu’! Sunt sărac

Fără chiloţi n-am ce să fac

Mai bine mă omor!



Se-ncruntă şefu’: “Eşti nebun?

Vrei pe director să îl sun,

Să zbori afară! Chiar aşa!

Acum ei sunt ai mei, şi n-aşteapta

De două ori să-ţi spun!”



-Ai tăi? Chiloţii ăştia tari?

Păi ţie-ţi trebuie mai mari!

Şi ai vedea de n-ai fi chior

Că sunt maro pe interior.

Şi de-ai fi şi mai atent

Ai vedea că-s second hand!





Ai mei sunt! Pentru chiloţii mei,

Mă bat cu douăzeci de zmei!

Ai inimă! Tu poţi să ai

Chiloţi de sute de parai,

Armani, dacă vrei!





Întreagă mila ta o cer!

Că sindicatu-i la parter

Va judeca ce-i între noi

Că mă răpeşti şi mă despoi

Făra chiloţii mei să pier!





Şi lumea te va blestema

Că tu afară mă vei da

Voi merge, şefu’ să cerşesc

Dar prima ta, eu n-o primesc

Că mă voi descurca.



Dă şefu’ semn: “Afară-l daţi

Echipamentul să-i luaţi!”

Şi personalul vine, îl prind

Se-ntoarce ologul răsărind

Cu ochii injectaţi.



El scoate grabnic un briceag

Şi-nfipse în chilotul drag,

Şi ferferiţă îl făcu

Elasticul îl desfăcu,

Şi-l aruncă in prag.



Stă şefu’ beat cu ochi topiţi

Se trag colegii-ncremeneţi.

Că slăbanogul aplecat,

Sărută chilotul afectat

Cu-ochii înlăcrimaţi.



Se-ntoarce apoi cu ochi păgâni

Şi-aruncă briceagul mic din mâini:

-“Te-or răzbuna copii mei

Şi dă-mă afară dacă vrei!

Şi poţi să-ţi bagi chiloţii-n cur,

Că îmi iau alţii din Carrefour!