joi, 17 aprilie 2014
vineri, 6 ianuarie 2012
vineri, 29 iulie 2011
joi, 28 iulie 2011
vineri, 25 martie 2011
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
PE LÂNGĂ BLONDA FĂRĂ SOŢ
(Blonda de pe Facebook)
Pe lȃngă blonda fără soţ
Adesea am trecut,
Mă cunoşteau pe Facebook, toţi,
Tu nu mai cunoscut.
Profilul tău de pe reţea,
Vizitam aşa de des,
Puştimea toată-nţelegea,
Tu nu mai înţeles.
De cȃte ori am aşteptat
La request, un răspuns,
Un click OK tu să-mi fi dat,
Un click era de-ajuns.
O oră să fi fost amici
Să facem chat cu dor,
Pe Facebook să prindem lipici,
O oră şi să mor.
Aşa frumoasă te-admiram
Cu faţa ta de vis,
Că poza ta cȃnd o vedeam,
Intram în paradis.
Şi mii de prieteni te doreau
Şi-ţi admirau fineţea,
Profilul tău ţi-l invadau
Să-ţi cȃnte frumuseţea.
Cȃnd poza ta o deschideam
Şi ne făceam emoţii,
La bomba sexy ce vedeam,
Ne excitam cu toţii.
Dar vai, ce mică-i lumea,
Primim o lovitură,
Şi cin-te cunoştea ne-a spus
C-am luat-o toţi în gură!
Că poza-i de pe net furată
Şi falsă într-u totul,
În Photoshop e prelucrată
Să pună lumea botul!
Cȃnd toţi la tine se dădeau
Ca la o bunăciune,
Acum se-nchină, nu ştiau,
Că eşti o stricăciune!
Acuma, iată, am aflat
Căt de nasoală eşti,
Ce ţeapă mare tu ne-ai dat,
Pe Facebook ca să creşti.
Şi poza ta cȃnd am văzut,
Cum arătai real,
Cu toţii chiar că am crezut
Că-i gură de canal!
Şi-aveai o mutră ca de ţap
Şi-o faţă aşa buboasă,
Şi nici-un fir de păr pe cap,
Parcă erai ţestoasă!
Şi-aşa de-umflată mai erai
Exact ca o gogoaşă,
Doi dinţi în gură mai aveai,
Şi-n spate o cocoaşă.
Iar ţȃţele-ţi stăteau pe jos
Ca un fular mai lung,
Şi între-ele, un neg păros,
Ca un mȃner de strung.
Acuma stăm şi vomităm,
Şi iar ne-apucă greaţa,
Ne lamentăm şi exclamăm,
Că naşpa mai e viaţa!
Aşa că, dragi internauţi,
De vreţi o bunăciune,
Profilu’ bine să-l studiaţi,
Că pică-o băbăciune!
Iar voi ce-oţi fi, blondine, brune,
Şi conturi vă creaţi,
Cȃnd v-arătaţi aşa pe bune,
Prieteni cȃştigaţi!
Pe lȃngă blonda fără soţ
Adesea am trecut,
Mă cunoşteau pe Facebook, toţi,
Tu nu mai cunoscut.
Profilul tău de pe reţea,
Vizitam aşa de des,
Puştimea toată-nţelegea,
Tu nu mai înţeles.
De cȃte ori am aşteptat
La request, un răspuns,
Un click OK tu să-mi fi dat,
Un click era de-ajuns.
O oră să fi fost amici
Să facem chat cu dor,
Pe Facebook să prindem lipici,
O oră şi să mor.
Aşa frumoasă te-admiram
Cu faţa ta de vis,
Că poza ta cȃnd o vedeam,
Intram în paradis.
Şi mii de prieteni te doreau
Şi-ţi admirau fineţea,
Profilul tău ţi-l invadau
Să-ţi cȃnte frumuseţea.
Cȃnd poza ta o deschideam
Şi ne făceam emoţii,
La bomba sexy ce vedeam,
Ne excitam cu toţii.
Dar vai, ce mică-i lumea,
Primim o lovitură,
Şi cin-te cunoştea ne-a spus
C-am luat-o toţi în gură!
Că poza-i de pe net furată
Şi falsă într-u totul,
În Photoshop e prelucrată
Să pună lumea botul!
Cȃnd toţi la tine se dădeau
Ca la o bunăciune,
Acum se-nchină, nu ştiau,
Că eşti o stricăciune!
Acuma, iată, am aflat
Căt de nasoală eşti,
Ce ţeapă mare tu ne-ai dat,
Pe Facebook ca să creşti.
Şi poza ta cȃnd am văzut,
Cum arătai real,
Cu toţii chiar că am crezut
Că-i gură de canal!
Şi-aveai o mutră ca de ţap
Şi-o faţă aşa buboasă,
Şi nici-un fir de păr pe cap,
Parcă erai ţestoasă!
Şi-aşa de-umflată mai erai
Exact ca o gogoaşă,
Doi dinţi în gură mai aveai,
Şi-n spate o cocoaşă.
Iar ţȃţele-ţi stăteau pe jos
Ca un fular mai lung,
Şi între-ele, un neg păros,
Ca un mȃner de strung.
Acuma stăm şi vomităm,
Şi iar ne-apucă greaţa,
Ne lamentăm şi exclamăm,
Că naşpa mai e viaţa!
Aşa că, dragi internauţi,
De vreţi o bunăciune,
Profilu’ bine să-l studiaţi,
Că pică-o băbăciune!
Iar voi ce-oţi fi, blondine, brune,
Şi conturi vă creaţi,
Cȃnd v-arătaţi aşa pe bune,
Prieteni cȃştigaţi!
luni, 27 decembrie 2010
Chiloţii
(Prelucrare după “El-Zorab”)
La şefu’ vine-un slăbănog,
În cârje, cu-n picior olog.
“Sunt şefu’, un subordonat,
Şi sunt trimis de sindicat
De-o primă să te rog.
Colegii toţi mă pizmuiesc
Că mie-mi place să muncesc,
Şi-atât de multă treabă am
C-aş vrea să stau peste program
Dar ei mă izgonesc.
Dar trei copii de foame-mi mor,
Golit e frigideru-n faţa lor,
Şi de când cablu’ e tăiat
Nevastă-mea s-a îmbătat
Şi mi-a rupt un picior.
Ai mei pierduţi sunt şefu’ toţi,
O mântuiei de vrei că poţi!
Dă-mi bani şi mie că-s sărac,
Dacă îmi faci pe plac
Îţi vând ai mei chiloţi!
El, pantalonii desfăcu sfios,
Şi-şi dă încet chiloţii jos.
Şi ochii şefului s-aprind
Imensa burtă mângâind,
Stă mut, cu portofelu’ scos.
- Vreo zece mii de lei primeşti?
- Ce dracu’ şefu’! Tu glumeşti?
Mai mult decât în visul meu,
Să te ferească Dumnezeu
Să te răzgândeşti!
Slăbuţul ia, cu ochi bulbucaţi
Cei zece mii nenumăraţi.
De-acum vor fi şi ei bogaţi
Nu vor fuma numai Carpaţi.
Vor avea potol mai gras,
Şi ceva de tras pe nas.
El strânge banii mai cu frică
Şi pleacă-n cârje la una mică
Şi-aleargă dus de-un singur gând
Deodată insă, tremurând
Se-ntoarce-n pripă.
Se uită lung la bani şi pal,
Se clatină ca dus de val
Chiloţii şi-i priveşte drept
Cu paşii rari, cu cârja-n piept
Se apropie de ei.
Cuprinde cracul drept plângând,
Bumbacul fin, el atingând,
Prohapul ros: “Drăguţii mei”
Suspină trist: “Chiloţii mei,
Voi ştiţi că eu vă vând.
Ce ne vom face noi toţi
Fără asemenea chiloţi?
Copii mei nu s-ar juca
Nevasta mea n-ar mai spăla
Ce mai rămâne la nepoţi?
Copii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun
Când vor vedea cu toţii
Că mi-am vândut chiloţii?
Vor crede că-s nebun.
Drăguţa mea, nevasta mea
Când fără ei mă vei vedea
Şi-n ochii tăi va fi tristeţe
Voi şti că nu voi mai avea,
Chiloţi de-aşa fineţe!
Chilotul meu! Tu fala mea,
De-acum eu nu voi mai vedea,
Cum stă în tine aşa fălos
Obiectul meu cel preţios,
Comoara mea!
Şi te-or spăla, al meu odor,
Cu detergent şi-nnălbitor,
Nu vor grăi cu tine blând
Şi te-or clăti cu toţi pe rând,
Ca într-un film horror.
Şi te-or băga al meu odor
Să te-ameţească-n storcător!
Ia-ţi banii şefu’! Sunt sărac
Fără chiloţi n-am ce să fac
Mai bine mă omor!
Se-ncruntă şefu’: “Eşti nebun?
Vrei pe director să îl sun,
Să zbori afară! Chiar aşa!
Acum ei sunt ai mei, şi n-aşteapta
De două ori să-ţi spun!”
-Ai tăi? Chiloţii ăştia tari?
Păi ţie-ţi trebuie mai mari!
Şi ai vedea de n-ai fi chior
Că sunt maro pe interior.
Şi de-ai fi şi mai atent
Ai vedea că-s second hand!
Ai mei sunt! Pentru chiloţii mei,
Mă bat cu douăzeci de zmei!
Ai inimă! Tu poţi să ai
Chiloţi de sute de parai,
Armani, dacă vrei!
Întreagă mila ta o cer!
Că sindicatu-i la parter
Va judeca ce-i între noi
Că mă răpeşti şi mă despoi
Făra chiloţii mei să pier!
Şi lumea te va blestema
Că tu afară mă vei da
Voi merge, şefu’ să cerşesc
Dar prima ta, eu n-o primesc
Că mă voi descurca.
Dă şefu’ semn: “Afară-l daţi
Echipamentul să-i luaţi!”
Şi personalul vine, îl prind
Se-ntoarce ologul răsărind
Cu ochii injectaţi.
El scoate grabnic un briceag
Şi-nfipse în chilotul drag,
Şi ferferiţă îl făcu
Elasticul îl desfăcu,
Şi-l aruncă in prag.
Stă şefu’ beat cu ochi topiţi
Se trag colegii-ncremeneţi.
Că slăbanogul aplecat,
Sărută chilotul afectat
Cu-ochii înlăcrimaţi.
Se-ntoarce apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă briceagul mic din mâini:
-“Te-or răzbuna copii mei
Şi dă-mă afară dacă vrei!
Şi poţi să-ţi bagi chiloţii-n cur,
Că îmi iau alţii din Carrefour!
La şefu’ vine-un slăbănog,
În cârje, cu-n picior olog.
“Sunt şefu’, un subordonat,
Şi sunt trimis de sindicat
De-o primă să te rog.
Colegii toţi mă pizmuiesc
Că mie-mi place să muncesc,
Şi-atât de multă treabă am
C-aş vrea să stau peste program
Dar ei mă izgonesc.
Dar trei copii de foame-mi mor,
Golit e frigideru-n faţa lor,
Şi de când cablu’ e tăiat
Nevastă-mea s-a îmbătat
Şi mi-a rupt un picior.
Ai mei pierduţi sunt şefu’ toţi,
O mântuiei de vrei că poţi!
Dă-mi bani şi mie că-s sărac,
Dacă îmi faci pe plac
Îţi vând ai mei chiloţi!
El, pantalonii desfăcu sfios,
Şi-şi dă încet chiloţii jos.
Şi ochii şefului s-aprind
Imensa burtă mângâind,
Stă mut, cu portofelu’ scos.
- Vreo zece mii de lei primeşti?
- Ce dracu’ şefu’! Tu glumeşti?
Mai mult decât în visul meu,
Să te ferească Dumnezeu
Să te răzgândeşti!
Slăbuţul ia, cu ochi bulbucaţi
Cei zece mii nenumăraţi.
De-acum vor fi şi ei bogaţi
Nu vor fuma numai Carpaţi.
Vor avea potol mai gras,
Şi ceva de tras pe nas.
El strânge banii mai cu frică
Şi pleacă-n cârje la una mică
Şi-aleargă dus de-un singur gând
Deodată insă, tremurând
Se-ntoarce-n pripă.
Se uită lung la bani şi pal,
Se clatină ca dus de val
Chiloţii şi-i priveşte drept
Cu paşii rari, cu cârja-n piept
Se apropie de ei.
Cuprinde cracul drept plângând,
Bumbacul fin, el atingând,
Prohapul ros: “Drăguţii mei”
Suspină trist: “Chiloţii mei,
Voi ştiţi că eu vă vând.
Ce ne vom face noi toţi
Fără asemenea chiloţi?
Copii mei nu s-ar juca
Nevasta mea n-ar mai spăla
Ce mai rămâne la nepoţi?
Copii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun
Când vor vedea cu toţii
Că mi-am vândut chiloţii?
Vor crede că-s nebun.
Drăguţa mea, nevasta mea
Când fără ei mă vei vedea
Şi-n ochii tăi va fi tristeţe
Voi şti că nu voi mai avea,
Chiloţi de-aşa fineţe!
Chilotul meu! Tu fala mea,
De-acum eu nu voi mai vedea,
Cum stă în tine aşa fălos
Obiectul meu cel preţios,
Comoara mea!
Şi te-or spăla, al meu odor,
Cu detergent şi-nnălbitor,
Nu vor grăi cu tine blând
Şi te-or clăti cu toţi pe rând,
Ca într-un film horror.
Şi te-or băga al meu odor
Să te-ameţească-n storcător!
Ia-ţi banii şefu’! Sunt sărac
Fără chiloţi n-am ce să fac
Mai bine mă omor!
Se-ncruntă şefu’: “Eşti nebun?
Vrei pe director să îl sun,
Să zbori afară! Chiar aşa!
Acum ei sunt ai mei, şi n-aşteapta
De două ori să-ţi spun!”
-Ai tăi? Chiloţii ăştia tari?
Păi ţie-ţi trebuie mai mari!
Şi ai vedea de n-ai fi chior
Că sunt maro pe interior.
Şi de-ai fi şi mai atent
Ai vedea că-s second hand!
Ai mei sunt! Pentru chiloţii mei,
Mă bat cu douăzeci de zmei!
Ai inimă! Tu poţi să ai
Chiloţi de sute de parai,
Armani, dacă vrei!
Întreagă mila ta o cer!
Că sindicatu-i la parter
Va judeca ce-i între noi
Că mă răpeşti şi mă despoi
Făra chiloţii mei să pier!
Şi lumea te va blestema
Că tu afară mă vei da
Voi merge, şefu’ să cerşesc
Dar prima ta, eu n-o primesc
Că mă voi descurca.
Dă şefu’ semn: “Afară-l daţi
Echipamentul să-i luaţi!”
Şi personalul vine, îl prind
Se-ntoarce ologul răsărind
Cu ochii injectaţi.
El scoate grabnic un briceag
Şi-nfipse în chilotul drag,
Şi ferferiţă îl făcu
Elasticul îl desfăcu,
Şi-l aruncă in prag.
Stă şefu’ beat cu ochi topiţi
Se trag colegii-ncremeneţi.
Că slăbanogul aplecat,
Sărută chilotul afectat
Cu-ochii înlăcrimaţi.
Se-ntoarce apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă briceagul mic din mâini:
-“Te-or răzbuna copii mei
Şi dă-mă afară dacă vrei!
Şi poţi să-ţi bagi chiloţii-n cur,
Că îmi iau alţii din Carrefour!
miercuri, 22 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
sâmbătă, 21 august 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
